Jurnalul din cutiile de chibrituri

Parinti si copii, strainatate si departare. Emigrarea e o poveste adevarata.
​
Aflata in vizita la strabunicul ei, o fetita gaseste o colectie neobisnuita de cutii de chibrituri. In fiecare cutie se afla o amintire si o poveste: un sambure de maslina, o agrafa, un bilet la meci, cateva litere de plumb folosite pe vremuri in tipografii si multe alte lucruri pe care strabunicul le-a adunat inca de cand era copil pentru a nu-si uita satul sarac din Italia unde s-a nascut, calatoria cu familia spre America si anii de greutati si lipsuri traiti ca imigrant.
​
Odata, am avut un an secetos. Nu s-a facut graul. Nu am mai avut macaroane. Invatatorul i-a scris tatalui meu o scrisoare din partea noastra. Am asteptat. Dupa vreme indelungata, am primit inapoi o scrisoare cu bilete de vapor pentru America. Cand am plecat, bunica mea a ramas plangand in drum. Striga in urma noastra: „O sa mancati painea de-acolo si n-o sa va mai amintiti de casa voastra!” Striga si plangea. Am mers cu trasura pana la Napoli. Acolo am vazut pentru prima data automobile. Si bauturi la sticla. Si marea. In asteptarea vaporului, am dormit trei nopti in port, pe jos. Tot acolo am gasit si cutiile de chibrituri. Ii promisesem bunicii ca n-o s-o uit – ca n-o sa uit nimic-nimic. Asa am inceput sa tin jurnalul.
​
Milioane de oameni, in zilele noastre, sunt nevoiti sa caute o viata mai buna in alta parte. Mii de copii fie raman ani de zile departe de parinti, fie traiesc alaturi de acestia, in alta tara, toate greutatile prin care trece o familie de imigranti. Iar copiii au dreptul sa stie ceea ce li se intampla.
​
​ ​