Ela cea fără de cuvinte

Nu a existat un moment anume in care s-a nascut „Ela”. Ea a crescut incet, in timp, si s-a asezat intr-o poveste. O poveste despre iubire, despre zgomotul lumii de azi, despre toleranta, despre curajul si impacarea de a fi altfel, despre lumile noastre interioare, bogate si pretioase. Este o lectie despre felul in care cuvintele pot sa nasca lumi, dar pot si sa raneasca. (Victoria Patrascu)
​
Ela era muta. Aşa zicea toata lumea care o cunoştea. Toţi credeau ca este muta pentru ca din gura ei nu se auzise niciodata vreun sunet. Nici un cuvant nu-şi luase zborul de pe buzele ei şi nici o şoapta cat de mica nu mangaiase auzul parinţilor.
Doctorii care o vãzusera dadusera neputincioşi din umeri. Ela era sanatoasa, dar, cu toate astea, nu vorbea. Nu vorbea şi basta. Şi nimeni nu ştia de ce.
— De ce oare nu vorbeşte? intreba tata ganditor. Ne aude, ne inţelege…
— O sa vorbeasca intr-o zi… Sunt sigura…
​
VICTORIA PATRASCU este o cautatoare de povesti. Le-a intalnit prima data in copilarie, in biblioteca parintilor, la Ramnicu Valcea. Le-a urmarit pe un drum care a dus-o pana la Facultatea de Litere din Bucuresti. Aici a descoperit in cate forme se pot aseza povestile si a vrut sa incerce sa le modeleze. Le-a asezat in textele scurte ale stirilor, in ritmul domol al reportajelor sau in jocul de ping-pong al interviurilor. Mai tarziu, in piese de teatru si carti pentru copii. Cu timpul, a descoperit si locuri tainice, unde le place povestilor sa se ascunda: intr-un desen pe nisip, pe dosul unei frunze, sub plapuma bunicii sau in scorbura unui stejar pitic. Le-a scos de acolo si le-a aruncat in lume.
​
Ca toti copiii, CRISTIANA RADU s-a jucat de cand se stie cu creionul, hartia si povestile. Spre deosebire de majoritatea adultilor, ea inca nu s-a oprit. A absolvit sectia de Pictura si apoi un master in Arte vizuale, in 2006, la Universitatea Nationala de Arta, Bucuresti. In prezent exploreaza cararile artei vizuale contemporane cu aceeasi placere cu care traseaza in continuare pe hartie personaje si povesti, decoreaza camere pentru copii sau tine ateliere de desen pentru cei mari si mici. Cartea pentru copii nu este, in viziunea sa, un „domeniu minor al pietei de carte”, ci un instrument de formare. Cartile publicate pana acum ca ilustrator sunt o modesta contributie la a hrani cu modele consistente imaginarul copiilor de azi.